Moștenirea unei case, a unui teren, a unor economii sau a altor bunuri poate crea numeroase probleme atunci când succesiunea rămâne nerezolvată după deces. Una dintre întrebările care apar cel mai des este: după câți ani pierzi dreptul la moștenire?
În România, răspunsul nu depinde pur și simplu de câți ani au trecut de la moartea persoanei. Trebuie făcută o diferență importantă între termenul în care moștenirea trebuie acceptată și momentul în care familia merge efectiv la notar pentru dezbaterea succesiunii.
Pentru moștenirile deschise după 1 octombrie 2011, termenul general de opțiune succesorală este de un an de la data deschiderii moștenirii. În cele mai multe cazuri, acesta începe să curgă de la data decesului.
În cât timp trebuie acceptată moștenirea
Potrivit regulilor Codului civil, dreptul de opțiune succesorală se exercită, în principiu, într-un termen de un an.
În această perioadă, persoana care are vocație la moștenire poate să o accepte sau să renunțe la ea.
Acceptarea poate fi făcută expres, printr-un înscris din care rezultă clar intenția persoanei de a deveni moștenitor, dar legea recunoaște și situații de acceptare tacită.
Așadar, ideea că un moștenitor poate să nu facă absolut nimic timp de foarte mulți ani și apoi să solicite automat partea care i s-ar fi cuvenit nu este corectă.
Ce se întâmplă dacă a trecut mai mult de un an
Trecerea unui an de la deces nu înseamnă automat că o persoană „pierde casa” și nici că bunurile ajung imediat la ceilalți membri ai familiei.
Trebuie stabilit dacă persoana respectivă a acceptat sau nu moștenirea în termenul legal.
Pot exista situații în care moștenitorul nu a mers la notar pentru a da o declarație de acceptare, dar a făcut în termen anumite acte care pot avea semnificația unei acceptări tacite.
Tocmai de aceea, atunci când au trecut deja mai mulți ani, situația trebuie analizată în funcție de acte și de ceea ce a făcut concret persoana respectivă.
Acceptarea tacită poate fi foarte importantă
Moștenirea nu se acceptă obligatoriu numai printr-o declarație dată în fața notarului.
Codul civil recunoaște și acceptarea tacită, atunci când succesibilul face un act sau un fapt pe care nu l-ar putea face decât în calitate de moștenitor și din care rezultă intenția sa de a accepta succesiunea.
Dar aici apare o greșeală frecventă.
Nu orice acțiune legată de bunurile persoanei decedate reprezintă automat acceptarea tacită a moștenirii.
Actele de conservare, supraveghere sau administrare provizorie pot avea un regim juridic diferit.
De aceea, simplul fapt că o persoană a locuit în casa părintelui decedat, a achitat anumite facturi sau s-a ocupat de unele bunuri nu trebuie considerat automat dovadă suficientă că moștenirea a fost acceptată.
Succesiunea poate fi dezbătută și după mai mulți ani
Una dintre cele mai importante confuzii este cea dintre acceptarea moștenirii și dezbaterea succesiunii la notar.
Cele două nu sunt același lucru.
Legea nu stabilește un termen general în care familia este obligată să finalizeze procedura succesorală notarială. O succesiune poate ajunge să fie dezbătută și la mulți ani după deces.
Problema principală va fi însă stabilirea persoanelor care au calitatea de moștenitori și dacă acestea și-au exercitat în termen dreptul de opțiune succesorală.
Prin urmare, faptul că familia nu a mers imediat la notar nu înseamnă, de unul singur, că toate drepturile asupra moștenirii au dispărut.
Exemplu simplu: casa rămasă de la părinți
Să presupunem că un părinte moare și lasă în urmă o casă și doi copii.
Familia nu face succesiunea, iar de la deces trec cinci ani.
Nu se poate spune automat că, după cei cinci ani, casa nu mai poate fi moștenită.
Trebuie verificat dacă cei doi copii au acceptat moștenirea în termenul legal, expres sau tacit, dacă există declarații de renunțare și ce acte au fost făcute între timp în legătură cu bunurile succesorale.
Abia după analizarea acestor aspecte se poate stabili situația juridică.
Poate un frate să înceapă succesiunea fără ceilalți?
Unul dintre succesibili poate solicita deschiderea procedurii succesorale la notar.
Asta nu înseamnă însă că îi poate elimina pur și simplu pe ceilalți care au drepturi asupra moștenirii.
În procedura succesorală, notarul stabilește cine are calitatea de moștenitor, întinderea drepturilor fiecăruia și bunurile care fac parte din masa succesorală.
Dacă între membrii familiei apar neînțelegeri serioase privind calitatea de moștenitor, bunurile sau cotele care le revin, disputa poate ajunge în instanță.
Ce se întâmplă dacă există un testament
Existența unui testament poate schimba modul în care sunt împărțite anumite bunuri sau persoanele care beneficiază de ele.
Totuși, testamentul nu înlătură în orice situație drepturile pe care legea le recunoaște moștenitorilor rezervatari.
De aceea, atunci când există un testament, trebuie verificat conținutul acestuia, dar și cine sunt rudele rămase în viață la data deschiderii moștenirii.
Situația poate fi diferită de la o familie la alta.
Ce acte pot fi necesare pentru succesiune
Documentele diferă în funcție de bunurile lăsate în urmă și de situația familiei.
În mod obișnuit pot fi necesare certificatul de deces, actele de identitate ale moștenitorilor, certificatele de naștere și, după caz, de căsătorie, precum și documentele de proprietate asupra casei, terenurilor și celorlalte bunuri.
Dacă persoana decedată avea conturi bancare sau alte active, pot fi necesare și documentele referitoare la acestea.
Dacă există un testament, acesta trebuie de asemenea avut în vedere.
Notarul poate solicita și alte documente necesare pentru stabilirea moștenitorilor și a masei succesorale.
Au trecut 10, 20 sau 30 de ani. Se mai poate face succesiunea?
Numărul anilor trecuți de la deces nu oferă, singur, răspunsul.
Procedura succesorală poate ajunge să fie dezbătută după foarte mulți ani, dar trebuie stabilită situația juridică a persoanelor care pretind moștenirea și a bunurilor rămase.
Cu cât trece mai mult timp, cu atât lucrurile se pot complica.
Pot dispărea documente, unii dintre moștenitori pot deceda la rândul lor, pot apărea succesiuni succesive, iar situația cadastrală sau fiscală a imobilelor se poate schimba.
De asemenea, poate deveni mai dificil să fie dovedite anumite fapte petrecute cu foarte mulți ani în urmă.
Moștenirea acceptată nu „expiră” pur și simplu după câțiva ani
Aceasta este o diferență foarte importantă.
Termenul pentru acceptarea moștenirii nu trebuie confundat cu ideea că dreptul de proprietate dobândit legal prin moștenire ar dispărea automat după câțiva ani.
Dacă o persoană a dobândit legal drepturile succesorale, simpla trecere a timpului nu înseamnă automat că partea sa ajunge la un frate, la o soră sau la o altă rudă.
Pot exista, desigur, alte probleme juridice legate de proprietate, posesie, partaj sau uzucapiune, însă acestea trebuie analizate separat.
Greșeala pe care mulți moștenitori o fac
Cea mai riscantă alegere este să presupui că „avem timp” și să nu verifici deloc situația.
Pentru moștenirile cărora li se aplică actualul Cod civil, termenul general pentru exercitarea opțiunii succesorale este de un an, chiar dacă procedura succesorală propriu-zisă poate fi dezbătută ulterior.
Dacă știi că ai putea avea drepturi asupra unei case, unui teren, unui cont bancar sau altor bunuri, este indicat să verifici actele și situația succesorală fără să amâni.
Dacă au trecut deja 5, 10 sau chiar 20 de ani, nu trebuie presupus automat nici că moștenirea s-a pierdut, nici că dreptul există în continuare indiferent de situație.
Întrebarea decisivă este dacă moștenirea a fost acceptată în termenul prevăzut de lege și în ce mod. De aceea, în cazurile vechi sau complicate, actele și situația concretă trebuie verificate de notar și, dacă există un litigiu, poate fi necesară soluționarea în instanță.
