O învățătoare le-a cerut elevilor să scrie o compunere despre o dorință pe care ar vrea să le-o împlinească Dumnezeu. Răspunsurile au fost diverse: de la o tabletă, un smartphone, o bicicletă, până la sănătate pentru mama, tata, bunica.
La sfârșitul zilei, în timp ce corecta lucrările, învățătoarea a citit una plină de sensibilitate, la care i-au dat lacrimile.
Soțul ei, care tocmai ce intrase în casă, a văzut-o plângând și a întrebat-o:
-Ce s-a întâmplat?
Ea a răspuns:
-Citește asta! Este compunerea unuia dintre elevii mei.
„Doamne, vreau să te rog să faci ceva foarte special pentru mine. Transformă-mă într-un televizor. Vreau să îi iau locul și să trăiesc precum televizorul din casă. În acest fel m-aș bucura de atenția tuturor.
Mama s-ar uita la mine cu mult interes ca atunci când urmărește serialul preferat. Tatăl meu nu s-ar dezlipi de mine , ca atunci când se uită la un meci de fotbal.Fratele meu mai mare m-ar băga și pe mine în seama, așa cum o face când se uită la un canal de muzică.
Vreau să simt că familia lasă totul deoparte pentru a-și petrece din nou timpul cu mine. Doamne, nu îți cer prea multe… vreau doar să iau locul televizorului din casa mea.”
La acel moment, bărbatul a spus:
– Doamne, săracul copil, ce părinți oribili are!
Învățătoarea, printre lacrimi, s-a uitat la el și i-a spus:
– Aceasta este lucrarea fiului nostru.
Frumoasă și plină de sensibilitate această povestioară, adevărată lecție de viață predată atât de sugestiv de un elev părinților.
Așadar a lua locul televizorului poate fi dorința oricărui copil ai cărui părinți prea obosiți/stresați după o zi de muncă aleg relaxarea, în jocul cu telecomanda și nu cu propriul copil.
Copiii noștri au nevoie de alintare, mângâiere, îmbrăţișări și vorbe bune. Ei au nevoie să se simtă aproape de părinți, doriți și înţeleși. Nu este suficient doar a ne rezuma la împlinirea nevoilor fizice, de hrană și de îngrijire.
Iubiți-vă copiii, bucurați-vă pentru că aveți aceste comori, adevărate daruri de la Dumnezeu! Sunt mulți alții care ar da orice și oricât pentru ca să audă prin casă „MAMA” , „TATA”. Ș-apoi să nu uităm că am fost și noi copii!
