Dumnezeu fără noi rămâne tot Dumnezeu. Noi fără Dumnezeu suntem nimic…

1850

Nu Dumnezeu are nevoie de noi ci noi avem nevoie de Dumnezeu… La bine sau la rău, la bucurie sau tristețe, în vremuri bune sau mai putin bune.

Cine îl cheama pe Dumnezeu împreunând mâinile si ridicând ochii spre cer? Cine atunci când suferă simte nevoia să îl cheme în ajutor? Cine mulțumește pentru pâinea de pe masă și acoperisul pe care îl are deasupra capului?

Tu te rogi… Este singurul lucru pe care îl poți face oricand, oriunde, oricum, înălțând gândul tau. Pentru că acolo, cu sufletul îngenuncheat înaintea Lui, poți spune orice simți. Fără să-ți rişti sensibilitatea, sinceritatea, vulnerabilitatea. Fără teama că vei fi înşelat, judecat, interpretat. Fără ruşine pentru neputințe, defecte, neajunsuri, poveri.
Fără grija că vei rămâne dezamăgit, singur, neajutorat.

Pentru că doar EL este acolo, mereu, fără excepție prezent, pentru tine.
Chiar şi atunci când pare plecat. Chiar şi atunci când simți că nu aude.
Chiar şi atunci când refuză să răspundă.