Dă-mi Doamne, oameni dragi, să mă pot bucura de timp – Şi timp, să mă pot bucura de ei!

977

Fiecare viață poate fi asemănată cu o călătorie.

Nu știm niciodată cât de lungă este călătoria noastră prin lume și nici când și unde se va termina.
Nu știm dacă va fi frumoasă, monotonă sau plină de neprevăzut.
Nu știm ce oameni vom întâlni în călătoria noastră și nici cine ne va fi alături până la sfârșit.
Nu știm ce experiențe vom trăi, ce bucurii, ce dureri, ce iluzii, ce speranțe.
Știm doar că drumul nostru nu va fi întotdeauna lin, că uneori vom întâmpina obstacole și chiar și oameni care vor încerca să ne abată de la calea noastră.
Uneori ne vom opri acolo unde vom avea impresia că ne-am găsit locul sub Soare, apoi vom realiza că nu ne regăsim în locul acela și nici alături de oamenii lângă care am zăbovit…Iar când nu va mai suporta pustiul din el și lipsa iubirii, sufletul nostru va găsi forța de a-și urma călătoria de unul singur, până ce va întâlni pe altcineva lângă care să i se pară că a găsit locul sub Soare…
Nu știm niciodată ce oameni ni se vor alătura în călătoria noastră și nici cât timp ne vor însoți.
Unii vor rămâne în urma noastră, pe neașteptate, fiindcă acolo se încheie drumul lor, alții vor călători mai repede și ne vor depăși din mers, îndreptându-se spre zări de ei știute și nouă necunoscute.
Vor fi persoane care ni se vor alătura pe drum pentru perioade scurte, căutând să își aline singurătatea alături de noi, ne vom lăsa amăgiți de promisiunile lor, vom trăi deziluzii ce ne vor face să ne pierdem încrederea în oameni și să fim precauți cu aceia care vor încerca să se alăture călătoriei noastre.”