Atunci când ai credință nu te simți singur – Când ai credință, ai iubire, liniște și bucurie

911

Religia, înțeleasă și folosită în scopul ei drept, are efecte profunde și puternice asupra sufletului și asupra personalității noastre. Credința în Dumnezeu ne face mai buni, mai înțelegători și ne modelează caracterul moral. Iar acest lucru este tot mai evident în studiile sociale din ultimii ani.

‘Ţi s-a arătat, omule, ceea ce este bun şi ceea ce Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire şi milostivire!’, se arată în Biblie, iar credința în Dumnezeu puternică are într-adevăr acest efect asupra celor care urmează îndeaproape învățăturile spirituale.

Cu cât un om este mai generos, mai răbdător și cu cât arată mai multă empatie față de cei din jurul său, cu atât sunt șanse mai mari ca acest om să fie credincios. Persoanele apropiate de Dumnezeu, cele care se roagă și merg regulat la biserică, au tendința de a gândi mai mult prin intermediul sentimentelor și al emoțiilor.

Se crede că oamenii care practică religia sunt mai deschiși și mai înțelegători, că sunt mai buni cu cei din jur și că sunt mai sufletiști. Credința în Dumnezeu ajută și sufletul, și trupul. Chiar dacă sunt foarte rare, vindecările miraculoase puse pe seama credinței există, chiar și în cazul în care oamenii sufereau de forme grave de cancer.

Credința în Dumnezeu are prea multe beneficii pentru caracterul, moralul și sănătatea fiecărui credincios pentru a fi combătută cu argumente științifice sau pentru a fi trecută cu vederea.